Nu, nu-i vai di mini. Îi vai di românul ipocrit ce se mulează imediat şi o face pe suferindul. Să vă povestesc.

Începu şi ultimul semestru din viaţa mea de student. Aşa că fu nevoie să urc din nou într-un autobuz mult prea plin deşi lăsasem să treacă vreo 3 a doua oară pe ziua de azi. Mă urcai într-unu. Sună un telefon pe melodia asta. Un cântec foarte frumos, mă aşteptam ca şi posesorul telefonului să fie om în toată firea. Şi era o persoană undeva la peste 40 de ani.

Răspunde. Colega de serviciu la telefon. Mi-am dat seama după întrebarea adresată: “Cum nu ajungi azi la muncă?” Din acest moment a început calvarul pentru posesoarea di telefon cu dânsul la ureche. “Vai di mini! Da’ cum di s-o întâmplat?” Şi trec câteva secunde… “Vai di mini! Vai di mini! Da’ ave şeva? Era bolnav?” Trec puţine secunde, observă că nu a aflat ce-şi dorea: “Da’ chiar nica nu ave? Îl ştieţâ om sănătos?” Şi trec din nou câteva secunde: “Vai di mini! Da’ măcar era şineva lângâ dânsu’?” Şi încă 10 secunde şi din nou: “Vai di mini! Şâ era sângurul frati a tău?” Şi trec din nou câteva secunde: “Vai di mini! Vai di mini!  Şâ ave casa lui?” Din nou acele câteva secunde. “Vai di mini! Şâ când îl îngroapâ?” Iar trec câteva secunde: “Vai di mini! Ari ochii ca şâ cum ar plânji?” Două secunde, garantat nu mai mult: “Vai di mini! Ăsta sigur îi un sămn din cer!” Secundele şi din nou: “Vai di mini! Ti sâmt tari afectată. Ie şâ be un ceai de muşeţel tu să nu ţâ sâ facă rău. Vai di mini!” Trebuia să-i dea şi un sfat de specialist pe sistemul Monica Tatoiu poate fi oricine.

Un sfert de oră a vorbit la telefon. Nu i-a zis femeii condoleanţe, nu s-a rugat la cel de sus să-l ierte pe păcătos, nu i-a “urat” a-i fi ţărâna uşoară, n-a zis măcar o dată că-i pare rău să afle o asemenea veste. A întrebat doar cancanisme fără sens. Fiinţă curioasă din fire, nicidecum urmă de suferinţă în al ei suflet.

Când să mă apropii de staţia de la facultate, mai pe la BCU, convorbirea e încheiată sec. Sună imediat  o altă persoană şi începe convorbirea exactamente aşa: “Tu ştii cini o murit?”

În aceste momente parcă mi-s fericit că nu-s şofer. Nu departe de aseară am dat peste două cazuri de ceartă între doi posesori de maşini ce şi-au luat locurile de parcare. Înjurături ca la Iaşi poa’ în crâşma din sat am mai auzit. Probabil aceeaşi şoferi fac parte din grupul celor care acum ceva luni înjurau statul că-i obligă să-şi facă schimbul de anvelope, şi mai apoi, chiar să-i blesteme pe cei care au dat legea pentru că era ianuarie şi fulg de nea nu se abătuse asupra multor zone din România.

Între timp, peste a nostră dragă ţară, a năvălit gerul, au năvălit şi nămenţii şi acum tăt şoferul se crede inspirat şi se felicită pentru alegerea de-aş monta minunatele anvelope iarna aceasta. Nu mai e statul cel care a atras atenţia, nu se mai ţine cont de legea ce li se părea atât de nepotrivită. O lege ce-i punea să mai scoată din buzunar încă nişte milioane dintr-un salariu şi aşa mic. În momentele astea tăt şoferul înjură statul pentru că nu face faţă zăpezilor de 5 metri. Bineînţeles, statul e de vină pentru orice nenorocire.

No, pentru că iarna nu-i interminabilă, deja afară sunt ceva grade cu plus, poate doar unul singur, zăpada încă persistă pe trotuarele Iaşului (un adevărat test fizic şi rundă de echilibristică e să mergi pe trotuarele din Iaşi zilele astea), dar şoferul enervat de sistem, dar bucuros că a apelat la “sfatul” legii, fără a recunoaşte acum, va trebui să mai apeleze la o mişcare. Să-şi monteze anvelope vara aceasta, normal.

Staţi liniştiţi, nu mai înjuraţi pe nimeni, le aveţi pe cele din sezonul trecut.

Ieri aveam de gând să desluşesc acilişa un mister. L-am amânat din lipsă de inspiraţie în plasarea cuvintelor. Azi, pentru că încă mi-s supărat pe meciul de aseară dintre Steaua şi Twente , am decis să dau frâu liber gândurilor, deşi sunt în unele din acele zile fără prea mare chef de ceva.

Aşadar… Acum ceva timp, când încă eram la mama acasă, mi-am adus aminte de o persoană pe care nu o mai văzusem de ceva timp. Am întrebat pe nu ştiu cine: “Oare mai e pe acasă? A plecat prin ţările calde?”. Pentru că orice om mai doarme, am adormit şi eu în acea noapte. Şi pentru că din când în când, în somnul meu mai apare câte un vis, am visat şi în acea noapte. Pe cine? Fix pe persoana de care întrebasem dacă e bine, sănătoasă. Ieşea de pe poartă şi mergea pe stradă. La care eu afirm: “Uite! E acasă!” În vis, ca o continuare a dilemei mele din viaţa reală.

Miercuri, gândul meu mai fugea după o anume persoană, în treacăt, din motive bineîntemeiate. Noaptea visai acea persoană. Iar în vis se făcea cum că ea conversă cu mine pe yahoo messenger. Vreţi ID-ul meu de mess? :p A doua zi, ieri de fapt, s-a făcut că am stat de vorbă fix cu persoana respectivă. Nu pe mess, ca-n vis, ci pe telefon că mesaje dă Cosmoteul câte vrem.

Acum, că tre să aibă o concluzie un astfel de articol, am constat conform unor studii pe propria persoană că gândurile dinaintea somnului se transformă în vis. Nu gândurile practic, persoanele la care ne gândim.

Cred că ar trebui să mă angajeze cercetătorii britanici. Să fac şi eu un ban de pe urma unor astfel de studii.

Ca să intrii pe piaţa muncii zilelor noastre trebuie să ai cunoştinţe serioase despre domeniul în care vrei să te angajezi. Angajatorul cere de la tine multe chit că tu-i spui clar că nu ai mai lucrat, chit că în anunţul de angajare se  menţionează clar că ei caută oameni fără experienţă, care abia intră în focul capitalismului.

De aceea e tot mai indicat să faci parte dintr-o asociaţie studenţească şi să te implici serios în toate proiectele pentru a acumula experienţa pe care angajatorii o cer de la tine, tu cel care nu ai mai lucrat niciodată. Din proprie experienţă, angajatorul român nu prea pune bază pe cei care sunt voluntari, deşi le demonstrezi că ai muncit, nu ai fost doar cu numele într-o asociaţie.

Aşadar, la rugămintea geamănului, anunţ că Asociaţia Tehnică de Formare Profesională “TEACH ING” din Iaşi recrutează studenţi dornici de a învăţa lucruri noi, de a observa cum se lucrează în proiecte serioase, cum se organizează evenimente. Practic, cum e pe piaţa muncii, doar că totul se face din pură plăcere. Mai târziu nu vei regreta!

Dacă eşti student, în special pe la Asachi, acum poţi face parte dintr-o asociaţie de studenţi foarte activă. Toate detaliile modului în care se fac recrutările puteţi citi pe siteul oficial. Mai exact, aici.

Am observat pe facebook în ultimile zile cum tot mai multe personaje au schimbat statusul relaţiei din “single” în “in relationship”. Oarecum normal dacă ţinem seama că azi e ziua îndrăgostiţilor după obiceiul americanilor, pe 24 e ziua îndrăgostiţilor după obiceiul românilor,zi denumită şi Dragobete. Apoi urmează 1 martie şi mult aşteptata zi a femeilor, 8 martie.

Cum nici eu nu puteam fi mai altfel decât ceilalţi, de vreo două zile m-am îndrăgostit nebuneşte de… (more…)

A trecut şi momentul şi visul mi s-a îndeplinit. Am îmbrăcat tricoul cu emblema Barcelonei datorită celor de la Icar Tours. Şi nu am dezamăgit nici o secundă. Nici una! Fie că am fost portarul salvator la orice şut al adversarilor, fie că am luat în primire postul de atacant sau că m-am retras rapid în apărare. Am fost omul bun la toate. Cum de altfel întreaga echipă a fost pe măsura stemei de pe tricou.

Pentru prima dată la Iaşi s-a jucat tiki-taka de care şi Pep Guardiola ar fi fost invidios. Pentru prima dată o echipă a bloggerilor a fost de neoprit în drumul ei spre marele obiectiv, campioană  într-o competiţie în care s-a duelat cu AC Milan şi presupusa outsideră, Manchester United. Dar peste Barcelona nu s-a putut trece! Stilul tiki-taka, modelat pe sistemul şut şi golul în poarta adversarilor, plus doi portari peste care nici tancul nu intra în poartă, au adus titlu de campionă.

Şi nu oricum. Ci în stil de mare campioană, aşa cum îi place Barcelonei! Cu 17 goluri marcate dintre care 8 de Messi de Iaşi, Manu, ieşind golgeterul competiţiei câştigând şi weekend-ul de două zile la  Pensiunea Lostriţa şi, spre lauda mea, şi 3 goluri marcate de mine. Sau mai multe? Echipa fiind completată cu un  Claudiu pe post de Xavi, cu Ettiene înlocuitorul perfect al lui Puyol şi cu Paul, omul bun la toate, poartă, atac, tot terenul. De remarcat că nici un component al echipei campioane nu a terminat competiţia cu 0 (zero) în dreptul coloanei cu goluri marcate. Golaveraj final: 17-0. Uluitor nu?

Al doilea premiu pus în joc fiind adjudecat, ca o consolare personală, de către berarul şef al blogosferei ieşene,  Somnu’.

Şi pentru că respectul faţă de adversari există chiar şi când suntem campioni, trecem numele (link-uite) din componenţa celorlalte două echipe:

Manchester United – Lucicx, Radu, Vasile, Relansat, Alex Negru , Razvan;

AC Milan – somnulescu, Dragos, Cipoc, Sakin, Epox, Viorel.

În final, ţin să mulţumesc celor de la Icar Tours pentru că apreciază blogosfera ieşeană, şi în special, Andreei Marc.

La anu’ tot Barcelona va fi campioană!

PS: Încă aştept pozele, Radule

“Ce mâncăm azi?”; fu întrebarea adresată către domnul ce s-a ocupat de schimbarea la faţă a blogului. “Avem 3 pungi de orez!”, fu răspunsul lui ferm. Şi nişte carne de pui adusă de-acasă, m-am gândit eu, şi-un frate care poate fi salvarea noastră dacă-l telefonăm niţel să ne explice cum stă treaba cu prepararea orezului. Eu n-am mai făcut în a mea viaţă de student orez, colegul n-a încercat nici el prepararea de bunătăţuri cu specific chinezesc. Dar în toate există un început aşa că mi-am luat răspunderea să prepar eu orezul şi colegul să facă friptura, specialist fiind.

Sun fratele. Aflu cum se face o mâncare din nişte orez şi mă pun pe treabă.

Mod de preparare “orez a la Pavel”

Se desface o pungă din alea 3 de orez. Se toarnă 3 căni de orez într-o oală şi 6 căni de apă. Aruncăm nişte fire de sare iodată şi punem oala pe foc. Se priveşte atent cum fierbe, se ia o lingură şi se mestecă pentru a evita eventuala prindere a orezului de oală. S-a fiert… exact fix atâtea minute câte n-am idee în acest moment.

Pentru că nu avem cea mai bună oală, stricată tot de noi, s-a prins un pic de orez de al ei fund. Am scos orezul din oală şi am aruncat cele câteva boabe arse. Am spălat oala ca să fie ca nouă şi am redepozitat orezul în ea.

Am luat mica noastră tigaie, am încins uleiul  în ea şi am călit ceapa. Ceea ce a rezultat am adăugat peste orezul fiert. Şi din nou am aprins ochiul la aragaz. La foc mic. Frica de a nu arde orezul fu mare. Trei linguri de bulion, pentru culoare şi un posibil gust încântător. Am adăugat apoi tot ce mi-a trimis mama de acasă. Morcov tăiat rondele, mărar la borcan, pătrunjel tot dintr-un borcănel, nişte ardei mărunţit tot dintr-un borcan.  Juma’ de cană de apă şi vreo 5 minute de mestecat încontinuu pentru că, mă repet, frica de a se prinde orezul de oală era imensă.

Ce a ieşit?  Ia priviţi. (more…)

Pentru că unii vor să schimbe România, începând cu oraşul în care locuiesc, Fundaţia Comunitară Iaşi  a gândit un eveniment foarte frumos în urma căruia 5 copii vor avea şansa să înveţe fără grija banului, ci doar punând accent pe ceea ce le este lor mai drag, cartea, vocea sau un instrument. Mai multe despre copii ce vor beneficia de bursă puteţi citi aici.

Aşa cum am zis, Fundaţia Comunitară Iaşi doreşte să ajute copii cu aptitudini speciale, iar pentru al lor scop să fie atins, joi, 16 februarie 2012, la ora 18:30, la Hotel Select, în sala Barroco Restaurant va avea loc Gala “Drag de Iaşi” ce constă într-o licitaţie unică în Iaşi, cum bine menţionează ei, o licitaţie a lucrurilor de necumpărat. Întrega sumă strânsă  în urma acestui eveniment urmând a fi direcţionată către Fondul de burse al Fundaţiei Comunitare Iaşi.

Se poate licita pentru:

Produs 1 – Bucătar pentru o zi, la tine acasă
Produs 2 – Un asistent personal pentru o săptămână
Produs 3 – Un Lexus RX cu șofer personal,
fără limită de kilometri, timp de o săptămână
Produs 4 – O cină cu Beatrice Rancea

Plus încă 3 produse surpriză.

Despre metoda de licitare şi date suplimentare despre produsele licitate puteţi citi aici.

Pentru că mai totul se mută în online, Fundaţia Comunitară Iaşi a decis ca în cadrul evenimentului să fie organizată  şi o licitaţie pe internet, tot pe 16 februarie 2012. Licitaţia se va face pentru un album de colecţie “Iaşul, Metropola Moldovei”, un rol de figurant într-un spectacol al Operei Naţionale Române Iaşi şi pentru o bijuterie handmade unicat. 

Pentru a afla toate datele necesare despre modalitatea de a licita online, citiţi aici.

Dacă vreţi să susţineţi o iniţiativă frumoasă nu uitaţi ca joi să vă prezentaţi fie în locul menţionat mai sus, fie pe internet, direct din faţa monitorului.

Pe vremea mea, da, la cum avansează tehnologia telefoanelor mobile, devenite între timp adevărate calculatoare portabile, 3 ani e mult în domeniul telefoanelor. Pe vremea mea, mă repet, dacă aveai un telefon de pe care putea-i asculta mp-3-uri şi să dai la maxim, aproape impropriu spus,  în autobuz erai boss dă bos şi mare şmecher.

Între timp, vremurile, da, ăia 3 ani, au evolut, zilele au trecut, tehnologia a luat-o şi ea razna. Nu mai avem telefon, acum avem smartphone. Ne-am şi englezit definitv între timp. Acum avem acces la internet de oriunde am păşi şi ori unde ne-am pune oasele la odihnă. Pe vremea mea de liceean nu prea se exista aşa ceva. Ne bucuram de bluetooth ca să putem trimite de pe un telefon pe altul ultima melodie a lui Salam. Ultimă melodie ce apărea zilnic.

Acum tot liceanul are telefonul inteligent la purtător. Dacă pe a mea vreme nici proful nu se prindea când se mai chiulea, te mai dorea capul, te mai loveai la picior, ţi se mai umfla măseaua, mai aveai probleme cu stomacul, creierul mai făcea şi el unele figuri, acum nu tată! Acum nu se mai ştie a chiuli. Observ, cu durere în suflet, că liceanul nu mai ştie să chiulească. Liceenii, la plural,  de fapt. Cum fug câte 2-3 la o cafea, suc, tre să dea pe facebook s-ar pus la o bârfă. Un prof mai inteligent, activează ‘mnealui internetul, intră pe a lui facebook şi pac-pac, una-două se prezintă cu dejtele prinse într-o ureche, două de licean chiulangiu.

Aşa că fac un apel, ca o nostalgie a vremurilor în care chiulul era chiul, dragi liceeni, lăsaţi check-in-ul pe facebook şi savuraţi-vă cola în linişte cât ceilalţi colegi îşi storc creierii cu logaritmi şi matrici.

Amin!

Observând cum mi-am pierdut şi cei 2-3 comentatori fideli pe care-i aveam, am decis că e timpul să mai schimb ceva la blog. De fapt, ceea ce am schimbat azi aveam în cap de când mi-am pus actuala temă. Voiam un logo în care P şi A să fie alăturaţi ca să am şi eu imaginea mea unică în blogosferă. Şi normal că voiam ceva roş-albastru, ca să se mai afle încă o dată că eu cu Steaua ţin.

În plus, şi mie mi se părea deseori că fundalul era mult prea înţepător, aşa că am şters niţel cu radiera fundalul şi a ieşit o nuanţă mult mai deschisă şi mai uşor de suportat. Cred eu.

De fapt, toate cele ce e nou pe blogul pavelarcana.com e capodopera lui Tibi şi îi mulţămesc fain şi public.

Aştept feedbeck. Păreri aştept din titlu