Pentru că poate am şi eu o fărâmă de pişcotăreală în mine, mai particip pe la concursurile organizate prin online-ul nostru. Fie că tre să scriu un articol, fie că tre să dau un like sau să comentez la articolul cu pricina. Şi uneori mai dă norocul peste mine. Noroc doar pe jumătate.

De ce? Păi, pentru că am 3 premii câştigate şi încă neprimite. Unu tre să apară de vreo juma’ de an. Mi-am şi luat gândul de la el, deşi am făcut destule presiuni (şi nu numai eu), seriozitatea în România nu-i pe primul loc. Un al doilea îl aştept cu răbdare pentru că ştiu că va veni. Al treilea… (more…)

Nu vă aşteptaţi la un articol document. Unul din care să poţi porni lucrarea de licenţă la facultate, e doar o remarcă a mea şi poate mai mult. Asta ca să nu-mi mai sară în cap câte una care doreşte de la orice articol o analiză bine argumentată despre orice lucru neinteresant de pe acest blog. Dar subiectul din acest articol e unul interesant. Cel puţin pentru o parte din cititorii acestui blog.

Deci. Ca mai tot studentului, mi se făcu foame. Cum foamea vine zi de zi, colegu’ mă stresa de multă vreme, am acceptat în cele din urmă să pierd două ore să merg să mănânc celebra şaorma de la Warda. Cred că aşa îi zice fast-foodului respectiv. Plasat într-o zonă în draci de stranie, cu feţe brunete şi de ale noastre şi ale altora, merg tip-til pe mica străduţă până în faţa incintei. Văd din pragul “casei” un spaţiu strâmt, în care părea că locurile lipsesc. De aici începe “şocul”. (more…)

Poate o şatră. Şi a omorât un copil de fapt. Iar copchii sunt una din slăbiciunile mele. Nu, nu vă gândiţi la toate tâmpeniile, chiar mi-s dragi ţâncii ăia de zâmbesc din orice, ţâncii ăia ce au lumea lor. Una de vis. Un vis ce va trece cu timpul. Dar îl au. L-aţi avut şi voi. Numai că pentru unii copchii visul se sfârşeşte înainte de a-şi pune primul semn de întrebare întru existenţa în fapt al acestui vis.

Un copchil a fost ucis de câinii nimănui. Încă unul!!! S-a dat o lege prin care unităţile adminstrativ-teritoriale din ţară au dreptul să facă ce vor cu maidanezii de pe străzi. Lege ce pare  a fi încă una din cele multe ce nu vor fi puse în aplicare. Însă eu aştept ziua în care  îmi voi pune semnătura în care îmi dau acordul ca aceşti câini să nu mai mişune pe străzi. M-am săturat de lătratul lor mai mult sau mai puţin periculos. M-am săturat să-mi mişune pe lângă picioare, să-mi miroase sacoşa când aştept tramvaiul în Baza 3. (more…)

După cum bine ar trebui să ştiţi, eu mi-s posesorul unei garderobe cam demodate. Nu port pantaloni strâmţi şi coloraţi şi nici cămeşi mulate ce duc spre cu gândul spre o orientare cam ciudată. Nici chiar acum că a venit primăvara nu voi fi în pas cu moda. Dar când vine vorba de doamne şi domnişoare situaţia se schimbă, ele tre să fie fashion indiferent de vremea de afară. Dar mai ales acum că soarele răsare devreme şi poposeşte cu raze călduroase. (more…)

Ştiu că mulţi dintre voi vreţi să vă luaţi hainele de pe voi şi să decolaţi spre o altă ţară. Dacă anul ăsta ai BAC-ul, ai grijă să-l treci cu bine căci mâine vei putea da peste o oportunitate mare şi pe care vei regreta dacă o ratezi datorită unui blestemat de examen.

Cel mai mare târg de universităţi din România poposeşte din nou la Iaşi. RIUF, pe larg Romanian International University Fair, este locul unde cele mai bune universităţi din Iaşi şi unele din cele mai bune (more…)

Şi-am fost prezent din nou şi iar.

Ca să fiu cât mai la obiect, deci, practic, nu voi vorbi despre toate prezentările, voi face câte o remarcă pentru cele care mi-au atras cel mai mult atenţia la Social Media Summit, Ediţia a doua.

Emanuel Martonca, printre campioni e cunoscut ca Manu, a vorbit cel mai bine dintre toţi. A avut o prezentare de durată, dar din care s-a înţeles totul. Marketingul se face pe internet, bannerele de pe străzi au devenit doar o cheltuială inutilă pentru companie. De când foloseşte facebook-ul, blogul şi, mai nou, pinterest, pentru Coriolan clienţii sunt din ce în ce mai mulţi. Pentru a înţelege puţin din ce a explicat ieri la Social Media Summit, aveţi prezentarea aici. (more…)

A fost o perioadă când în blogosferă  eram mai apreciat, credeam că pot urca-n trafic şi-n veniturile din blog. Mai primeam un RT de la mai marii domeniului, dar cu timpul, începând să las un pic câte un pic blogul, mi s-au cam dus momentele mele de extrem de mică glorie blogosferică.

Acum, că tot se apropie zdravăn de mult, dar cu mai puţin entuziasm printre bloggerii de pe acilişa, SMS Iaşi, ediţia a doua, am decis să mă cred şi eu pentru un articol blogger specialist şi să vă întâmpin cu nişte sfaturi. De bun-simţ. (more…)

Vrea bărbosul viză şi voi nu vreţi să-i daţi!

Alte cuvinte suplimentare sunt inadecvate momentului. Voiam doar să vă mai arăt încă o dată în ce persoane are încredere cea mai mare românul!

Video descoperit prin bunăvoinţa cerească a colegului de apartament, sclav al banilor.

Acum două zile observasem un ciripit, nu mai ştiu cine l-a distribuit,  a-mi fi cu iertare. Dădea un link pentru a se vota “Capitala verde a României“.

Cum era de aşteptat, Iaşiul, ca să fie tot bloggerul mulţumit de cum scriu eu, deşi, conform unor studii, “Iaşul” ar fi la fel de corect, oraşul în care-mi petrec zilele de aproape 3 ani, nu era printre pretedentele la capitala verde a ţării noastre. Şi mi se pare absolut normal. În afară de parcul din Copou, care este cât de cât îngrijit şi arenjat, restul oraşului este dezastru! N-am văzut eu multe oraşe la viaţa mea, dar pot spune cât se poate de cert că Iaşul este cel mai negru oraş al României. (more…)

Nu ştiu cum e la oraş, nu am stat niciodată la bârfă cu cineva crescut într-o urbă ca să aflu care e ritualul după care se decid care să fie contribuţia unuia sau a unei familii la o nuntă, dar la ţară ştiu sigur că există o mare problemă când se apropie ziua în care, pe lângă distracţia celebrării căsătoriei celor doi, vine şi momentul în care scosul banilor din buzunar e inevitabil.

“Cat dau la nunta?” E intrebarea pe buzele omului. Pentru a avea răspuns la această întrebare omul de la ţară sună un prieten ce merge mai des la nunţi, ăla îi dă un preţ. Sună mama, e om mai în vârstă, ar trebui să ştie care-i sistemul de dat cu banul la o nuntă. Lămurit şi nu prea, mai apelează la un “dascăl”, căci am uitat cum îi zice celui de descântă mirii înainte de a porni spre biserică. Ăla îl lămureşte definitiv, sau nu, venind şi cu nişte idei de cadouri ca să fie treaba-treabă.

Omul nu e lămurit, dar a venit ziua nunţii. Cadou nu a luat, dar în buzunar strecoară cel puţin 200 de lei în plus faţă de media aritmetică ce i-a dat ca rezultat după ce a aflat diferite sume, şi bineîneţeles că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea de la nuntă şi banul în plus niciodată nu va fi în plus. Nuntaşii cu stare ridică deseori preţul. Ntz! Ntz!

Dacă doi părinţi tre să meargă la o nuntă, e pe principiu: “ei au venit la nunta lu’ fi-miu?” Dacă nu, sistemul se închide, dă ca rezultat mulţimea vidă şi se clasează cazul. Foarte simplu!

 Foto