Bre, eram acum mulţi anişori pe patul de spital. O răceală zdravănă m-a băgat în spital până şi de revelion. Nu-i asta important. Importantă a fost ziua în care m-am plimbat niţel cu ambulanţa între secţiile de spital ale Romanului.

Romanul ăsta nu-i în draci de mare încât să te obosească staul la semafor, pentru şoferii de pe ambulanţă însă da. În Salvare eram eu cu nea şoferul. Nea şoferul mi-a zis-o răspicat că dacă prinde un roşu pe la semafoare introduce în sistemul deranjamentului orăşenesc alarma de pe maşină. Şi drept că aşa făcu. Deşi nu era nici o grabă cu mine, nu a dorit omul să stea la semafor şi şi-a permis să se folosească de funcţia sa.

Din acea clipă am o manie în a observa mersul salvărilor prin oraş. Nu m-am mirat când observam cum  şoferii pornesc sirena doar în momentul când se apropie de un semafor, în momentul când sunt două maşini pe sensul maşinii de salvare. Cum exact în momentul acela brusc şoferul simte nevoia să se grăbească? Şi mai stau eu şi mă întreb, că dacă multe nu am a face, oare nu e o normalitate deja ca şi şoferii obişnuiţi să le pună piedică şoferilor de pe salvare?

E ca-n povestea cu lupul la stână. Strigi o dată, strigi de două ori că-ţi mănâncă lupul oile, dar câţi şi cât să-l mai creadă pe Gigi Becali din poveste? Aşa stă treaba şi cu şoferii de pe salvare. Pornesc o dată, hai şi a doua oară sirena când se apropie de un semafor sau de un rând de maşini în coloană, fără a avea vreun bolnav în maşină, dar se satură şi şoferii să tot fie luaţi la mişto doar pentru că unii îşi permit.

Înainte de a fi acuzat numai şoferul obişnuit, să se aplice şi o sancţiune pentru şoferii de pe salvări prinşi că abuzează de postul lor.

Nu știu cum să vă zic, dar vă zic. Lumea e nebună! Știați asta? Cred că da spre aproape sigur. Se făcu în toamnă că după multe aventuri am reușit să găsim și noi un apartament să fie oarecum mulțumitor pentru toată lumea. Copou, proprietarul om cu nume și profesie onorantă. Ce să ne dorim mai mult? Liniște și mult chef de învățat îmi doream, fericit că stau și eu pentru prima dată aproape de facultate. Numai că norocul mi-a surâs doar o zi.

Din prima zi vecina de sub noi, o babă plecată de mult cu mintea pe altă lume, a venit, “nu cu răutate”, a spus ea, că o deranjează scârțâitul ușii. Bine domn’e, ungem uşa. Peste două zile reapare, încă i se mai pare că scârţie. Tot cu bună-credinţă a venit. Peste nu ştiu câte zile vine că o deranjează mersul nostru prin casă: “Ce se întâmplă în casa asta?”, se întâmplă să mai circulăm prin ea. Ce ghinion! Peste alte câteva zile scârţie din nou uşa, din nou baba la uşa noastră. Peste câteva zile, una-două, se scapă o cană pe jos! Pac-pac, baba la uşă! Că era nebună, nu mai aveam dubii, dar să vină proprietara şi să se răstească la noi că facem petreceri peste petreceri, că e campus universitar în apartament la noi, că aducem zi de zi bidoane de vin de 5 litrii, era deja exagerat. V-aţi prins, nebuna de jos s-a plâns proprietarei. Nu că-i scârţie uşa, nu că mergem prin casă, nu că s-a scăpat o cană, ci cu minciunile mai sus enumerate. Culme! Momentul şoc! Senzaţional! Proprietara crede baba. Hai la ceilalţi vecini, hai să întrebăm baba pe moment, faţă în faţă, unde a văzut ea şi simţit toate cele prin casa închiritaă de noi? Nimic! Proprietara era fixat pe noi. Aşa că am decis să părăsim apartamentul, apoi şi că proprietara ne dă cu şutul afară din casă. Eram să o dau eu afară, cât e ea de mare-n grad!

Şi ce-i de făcut? Apelează la bunul Google şi aruncă un search pe “anunţuri imobiliare Iaşi“. Persoană juridică, agenţie, măi să fie, dar privatul, ăla de vrea să închirieze apartamentul, de ce nu foloseşte simplele siteuri cu anunţuri imobiliare? Mi-am dat seama de ce. Comisionul către agenţie tre  plătit de cel care închiriază apartamentul de la proprietar şi nu invers. Aşa mi-ar conveni şi mie, să nu am bătăi de cap când poate avea altul. Şi-am ajuns în cele din urmă la concluzia că tot o agenţie e baza. Peste o singură persoană fizică am dat în cele două săptămâni de căutări. Dezamăgitor.

Şi m-am aproape decis, îmi fac agenţie imobiliară pe Iaşi. La cât de mulţi studenţi îşi caută apartament e aproape imposibil să am pierderi, comisionul e mare, chiria pe o lună în Iaşi e mare, o lună de chirie e şi comisionul. Investiţia e mică, iar succesul e garantat. Nu? Mai greu o să fie când pe google se va căuta “apartamente de vânzare Iaşi“. Nu sunt bani, poporul nu mai cumpără, dar închiriază.

Ce ziceţi, e o afacere profitabilă o agenţie imobiliară?

Bre, de când mă știu eu mai liber, n-am reușit în nicio trecere dintre ani să-mi programez o petrecere pe care să o simt că e făcută specială pentru revelion, dar mi-am zis că pentru revelion 2012 o să fie pentru prima dată când trecerea dintre ani o voi petrece altfel, nu în același bar cu aceeași oameni sorbind lichide cu grade până dimineață.

O variantă ar fi un revelion 2012 în orașul Iași că tot mi-s eu în al treilea an de facultate și ar fi ceva nou pentru mine. No, gânduri sunt, ce se va materializa habar nu am, dar nu se știe cum cade din cer un pont baban și în sfârșit voi avea și un alt mod de a număra ultimile secunde de la sfârșitul anului într-o altă atmosferă. Una de oraș, cu multe artificii și… cred că tot cu beutură, nu?

Veți zice că sunt unul din ăia disperați, ce se gândește la revelion imediat ce a trecut de 1 decembrie , să fiu sincer, nu! Nu mi-s disperat pentru a afla ce voi face de revelion, că tot o noapte de beută va fi, chit că tot în al meu sat natal va fi trecerea dintre ani, chit că va fi oriunde altundeva, am zis să fac o aroganță și să mă gândesc că pot fi în mai multe locuri deodată și că tre să dau un verdict pentru asupra tuturor ofertelor de revelion 2012.

Apropo, ce faci de revelion?

Şi anul acesta bloggerii ieşeni au suflet mare şi au redescoperit “Globurile cu suflet”. După doi ani la rând când în urma donaţiilor a mai multor bloggeri, dar nu numai, câţiva copii s-au bucurat de nişte sărbători de iarnă mai fericite,  anul acesta echipa origanizatorică “Globuri cu suflet” au dorit să ajute şcolile din Ciorteşi şi Mădârjac, din câte am înţeles, prima pe listă fiind şcoala din Ciorteşi.

Pentru că o astfel de campanie îmi place, pentru că astfel se mobilizează mai bine bloggerii ieşeni, am ţinut şi eu morţiş să vă anunţ pe blog că puteţi dona orice poate fi nevoie într-o şcoală de la bani la produse educative, cărţi pentru bibliotecă sau orice alte materiale didactice. Fie că eşti din Iaşi, fie că nu. Fie că eşti blogger, fie că nu. Ajutorul tău poate conta. Ştim prin ce vremuri trece ţara asta şi sistemul de învăţământ românesc.

Pentru mai multe detalii, şi pentru a afla cum se poate dona, accesaţi linkul de aici.

Rom, batonul de ciocolată tradiţional încă de pe vremea lui Ceauşescu vrea să fraierească Google şi să-l facă şi pe el să creadă că românii sunt deştepţi. Sunt! Sunt destui români deştepţi născuţi în România, sunt destui români deştepţi care încă mai mişună prin ţara asta, dar foarte puţini mai ştiu să iasă în faţă, sau mai vor să iasă în faţă.

Sunt oameni deştepţi ce ar dori să intre în politică pentru a putea schimba ceva cu adevărat, dar cum să izbăvească 10 oameni cu un cap şi multă minte printre o şatră de neghiobi care se gândesc doar la binele propriu? E aproape spre sigur imposibil. Sunt tineri ce vor să schimbe ceva cu adevărat în administraţia publică din România, dar se lovesc de dracii bătrâni cu spirit comunist ce nu vor să mişte un pai din loc. Da, pentru tinerii ce vor să schimbe ceva în ţara asta, iubesc România.

Iubesc Steaua, dar nu iubesc conducerea ei, iubesc echipa naţională a României, dar nu vreau să aud de conducătorii ce au dus la dezastru fotbalul autohton. Pentru că iubesc Steaua şi echipa naţională, iubesc România!

Iubesc Cheile Bicazului, dealul sătesc, Siretul ce curge lin spre Dunăre. Iubesc câmpurile albe acoperite din ce în ce mai rar de zăpadă. Pentru relieful din ţara asta, iubesc România!

Iubesc limba română, limbă ce e stricată de internauţii ce cred că le e greu să vorbească două limbi, şi nu renunţă la cea învăţată la şcoală ci renunţă la limba descoperită cu ajutorul mamei. Renunţă la limba cu care s-au născut şi au crescut, dar nu vor să o ducă mai departe. Pentru că iubesc limba română, iubesc România!

Eu iubesc România şi nu pot altfel. Nu pot să mai zic la mulţi ani tuturor românilor. Unora chiar nu le doresc mulţi ani de viaţă. Nu îi merită!

PS: Pe facebook se nasc şi idei glumeţe deşi mi se par de cele mai mult ori o prostie. Răspundeţi aici la toate întrebările pentru a vedea ironia şi pentru a descoperi un motiv pentru care eu nu iubesc România.

Bre, gerul a pus şi nu prea stăpânire peste Moldova. Ne mai lasă ziua să ne descreţim frunţile, dar seara ne zdruncină şi cel mai mic fir de păr de pe noi. Cel puţin aşa fu în seara asta.

Şi mă gândesc aşa, dacă e frig, românul se gândeşte că nu ar fi rău să pună niscaiva vin într-o oală şi să plaseze oala de vin pe foc şi să prepare binecunoscuta licoare  de dezgheţat corpul, numitul vin fiert. Şi totuşi, deşi şi eu sunt adeptul vinului fiert într-o zi geroasă, fanul berii am rămas indiferent de vremea de afară. Ploaie sau soare, cald sau ger de crapă şi zidul blocului, nu numai piatra de pe drum.

Să vă exemplific. Când merg într-un local, nu zic de club că nu mi-s adeptul, şi mi-s un pic răcit de vreme, în cele mai multe cazuri servesc în primul şi în primul rând o cafea fierbinte şi mă bucur nu doar de sentimentul de cald ce se propragă în corpul meu, ci şi de aroma mult îndrăgită de mine. Cea a cafelei fără pic de zahăr în cele mai dese cazuri. Apoi, curiozitatea mă apasă enorm şi deschid meniul. După curiozitate se naşte şi pofta, pofta de a bea o bere. Iar cum în zilele noastre sunt atât de multe tipuri de bere cum să rezist tentaţiei de a savura o bere chit că afară e cu minus grade? Rareori pot!

Bine, nu am acelaşi apetit în a bea bere cu nemiluita cum am uneori vara când căldura topeşte şi cel mai lung fir de păr de pe mine, dar din sumedenia de mărci de bere îmi permit să savurez câte una, câte două, câte… Hai că nu vreau să exagerez!

Acum na, am şi eu o curiozitate, sunt printre singurii de acilişa ce îşi neglijează gâtul iarna şi mai soarbe câte o bere rece chiar şi pe perioada anotimpului rece?

Vremurile se mai schimbă. Oamenii se mai schimbă. Oamenii cresc, alţii se nasc şi vin din urmă. Vin din urmă, dar vin şi cu alte vremuri.

Acum ceva ani, când încă-mi permiteam să mă alint, copil fiind, seara de Moş Nicolae era una cu adevărat specială. Puneam totul la cale cu geamănul şi porneam în organizarea unui mare eveniment pentru ca Moş Nicolae să fie aşteptat aşa cum se cuvine. Şi aşa cum credeam noi că s-ar cuveni ca să lase cât mai multe daruri în ghetuţe. Organizarea evenimentului o reprezenta culesul de ghete, adidaşi, teneşi, cizme, până şi sandale şi apoi se trecea la spălarea, curăţearea şi lustruirea lor. Papuc cu papuc până ce adunam în faţa uşii de la intrare un mic stand dintr-un târg.

Apoi, influenţaţi de mama, renunţam lin şi uşor supăraţi la câte o pereche. Minciuna aia cu “Moş Nicolae nu lasă nimic dacă e mai mult de o pereche de ghetuţe” a prins de minune de cele mai multe ori. Până m-am prins eu definitiv care era treaba oficială cu Moş Nicolae.

Vremea mea a trecut şi între timp Moş Nicolae s-a diversificat. S-a modernizat şi a înţeles mai bine ce e capitalismul. Nu umblă doar din casă în casă în căutarea copiilor cuminţi ce dorm noaptea. E deja o metodă de rutină şi a devenit plictisitoare chiar şi pentru un Moş. Astfel că, Moş Nicolae a realizat că oamenii mari sunt şi ei nişte “copii cumintiţi” pentru magazine aşa că a decis să-i recompenseze şi să poposească nu doar în fiecare casă de copil, ci şi în Centrul Comercial Felcia. Mai exact, Moş Nicolae aşteaptă clienţii  în ziua de 5 decembrie cu ghetuţele frumos arenjate pentru a fi lăsate peste noapte la Felicia şi a doua zi să se întoarcă ca să se bucure de darul lăsat.

Dacă vrei ca Moş Nicolae să nu rateze ghetuţele lăsate în faţa uşii şi anul acesta, ai face bine să le laşi la Felicia! În Iaşi, bineînţeles.

Îl vedem pe Hruşcă deja pe pereţii din Iaşi, Fuego  i-a scos bradul de la naftalină mamei sale şi aşteaptă să fie împodobit. Între timp, studenţii dornici de a face ceva măreţ şi din inimă s-au pus pe treabă şi încropesc evenimente ce vor să rivalizeze cu cele organizate de către societăţi comerciale specializate pentru a întâmpina Crăciunul ca o adevărată sărbătoare.

Probabil că studenţii de la tehnic nu au o reputaţie prea bogată în organizarea de evenimente caritabile, sau chiar în organizarea de evenimente, ei fiind bazaţi pe cifre şi motoare. Însă, suflul tinereţii unor tineri studenţi viitori ingineri s-a adunat într-un singur loc şi au pus la cale un eveniment caritabil pentru a oferi un zâmbet copiilor ce au nevoie de câte o mică atenţie.

“Un colind pentru un zâmbet” e evenimentul organizat de Asociaţia “TEACH ING”, şi pentru că a depus efort şi geamănul la realizarea acestui eveniment ţin să-l aduc la cunoştinţa voastră, a celor din Iaşi ce dau pe acilişa. Evenimentul va avea loc în For Fun pe 7 decembrie începând cu 8 juma’ seara! Pentru 5 lei cred că merită să participaţi la acest eveniment caritabil!

Bre, cică azi e “Black Friday” şi anume, Ziua Neagră, sună morbid, dar, culmea, e doar de bine. E ziua cu cele mai multe reduceri din an, zic magazinele online. Eu pe astea am apucat să intru. Şi intru pe Emag să văd şi eu dacă au cu adevărat reduceri substanţiale. Şi cum în plan am multe chestii în minte să le cumpăr, numai buzunarul şi cele două carduri mi-s goale, am selectat câteva din dispozitivele dorite de mine şi-am să le trec într-o listă sub aceste rânduri.

Aşadar, listă cumpărături (fictivă) de Black Friday:

Samsung Galaxy S2 – voiam un iPhone 4S, dar cum nu era în lista cu reduceri, mă mulţumeam şi cu un Samsung Galacy S2.

Aparat foto digital Samsung sau aparatul foto Digital Fujifilm – de aveam stocul disponibil de lichidităţi mă decideam eu în cele din urmă ce să aleg.

Laptop Asus – pentru că vreau să am un calculator mobil, pen’ că actualul nu-l pot căra după mine fiind confecţionat dintr-o unitate centrală şi un monitor CRT.

Monitor Samsung LCD – pentru că am în dotare un monitor CRT e clar de ce vreau să-l schimb.

Stick flash pen Kingston DataTraveler - pentru că acesta are 8 GB şi cel pe care-l posed eu are doar 4 GB. Logic, nu?

Cam atât! Mi-aş mai fi luat şi un iPod Nano , dar nu e în lista de reduceri a Vinerii negre.

Voi ce v-aţi fi luat de Black Friday dacă găseaţi la reducere şi dacă aveaţi fondurile disponibile?

PS: Oare-i singurul concept luat de la americani cu care să fiu de acord?

La invitaţia Andreei Marc şi după ce m-am lămurit cum stă treaba cu facultatea şi EVP-urile stresului, am ajuns la prima ediţie a “Cafenelei liberale”. O iniţiativă a Partidului Naţional Liberal ce mi-a plăcut. De ce? Pentru că de obicei cei din politică se războiesc la tv, se dau rotunzi şi deştepţi în faţa camerelor, dar când vine vorba să stea faţă în faţă cu populaţia, mai niciunul nu se mai arată.

Convins şi de numele importante din politică ce erau anunţate ca fiind prezent, Varujan Vosganian, Cristian Adomniţei şi Relu Fenechiu, m-am dus să văd şi eu ce au de spus oamenii ăştia. Sincer, tot la promisiuni mă gândeam că vor face cel mai mult referire.

Cum a fost? Păi, după ce au început cei 3 să se prezinte şi să vorbească despre cum au intrat ei în politică, a urmat o serie de fraze mai acidă din partea unui nene, care voia să afle de ce nu se încearcă îndepărtarea unor miniştrii de la guvernare prin moţiune simplă şi să-şi dea domnii cu părerea despre USL şi câştigul sau pierderea scoaterei din scenă a lui Geoană. Pen’ că nu era membru a partidului a fost luat la rost de un membru cam în vârstă şi cam dictator el din fire.

După acest moment mi-am dat seama că de fapt e chestie de adunare între membrii PNL şi la care pot participa şi oameni din afara partidului, dar fără a se băga în discuţii. Drept pentru care, toţi cei care au pus întrebări erau membrii de partid. Mai puţin o doamnă ce n-am auzit sau n-a zis dacă face parte sau nu din partid.

În fine. Ce s-a discutat concet? Nişte promisiuni. Şi anume, Iaşul cu PNL la putere sus sau la putere pe oraş va avea cu siguranţă un aeroport mare şi de nivel internaţional, va fi un oraş cu adevărat turistic şi capitală culturală a ţării. Relu Fenechiu nu s-a ascuns după vorbe şi a spus deschis că Simirad e o pedică în desfăşurarea lucrărilor la aeroport şi că Geoană s-a iubit pe sine şi nu partidul de nu a renunţat la funcţia de preşedinte a Senatului.

Un punct bine atins a fost cel a legii prin care Parlamentul, Consiliile Locale şi Consiliile Judeţene sunt obligate să ia în considerare şi propunerile cetăţeanului în vederea proiectelor de lege, când e vorba de Parlament, şi a proiectelor de hotărâri a Consiliilor. Cum era de aşteptat, 0 (zero) propuneri au fost luate în seamă.

Cea mai importantă afirmaţie a făcut-o Cristian Adomniţei. Cota unică de impozitare de 16% să devină o cotă procentuală regresivă i-a zis, 16%, 12% şi 8%. Sper să fi reţinut bine cifrele. Dacă ai  sub 800 lei salariu, salariu va fi impozitat cu 8% şi tot aşa. În aceste momente, grele pentru întreaga lume, din punct de economic şi social, scăderea cotei de impozitare o văd necesară. Că va fi un impozit pe cote progresive, ştiu, a sunat bine cotă regresivă, sau că va fi tot o cotă unică, e clar că tre mai scăzută.

În final, a fost o întâlnire unde s-a râs, s-a vorbit serios şi-am văzut 3 oameni importanţi din politică mai deschişi la vorbă faţă de cum îi ştiam. Dar, mai ales, mai deschişi la minte.