Cele mai îngânfate funcționare publice din România, clar le găsiți la Poștă. A fost nevoie ca în ultima perioadă să mai am de-a face cu Poşta Română şi niciodată nu am intrat cu drag.
Săptămâna trecută am fost pentru a trimite o sumă de bani. Ştiu, e dubios să trimiţi în 2012 bani prin Poştă, dar aşa a fost alegerea destinatarului. Am completat mandatul poştal, sau cum Dumnezău s-o chema hârtia aia verde, am dat banul şi comisionul şi-am plecat.
După mai bine de o săptămână banii nu erau ajunşi la destinaţie. Mno, probabil să fie vina celor două zile libere, deşi mi s-a zis că banii vor ajunge vineri. Destinatarul merge la Poştă cu înştiinţarea din poştă şi acolo surpriză. Din acest moment începe nebunia.
Nu poate ridica banii pentru că din numele lui lipseşte un “a”. Mno, e a mea greşeala şi mi-o recunosc, hai să o reparăm. Mă anunţă omul că nu poate ridica banii şi că eu trebuie să trimit de la iaşi nu ştiu ce telegramă de “reparare” a numelui, căci, pentru că destinatarul a luat la cunoştinţă de bani, aceştia NU mai pot fi trimişi înapoi.
Bon! Mă duc acilişa la Poşta din Moldavia noastră şi le explic. Mi se zice că nu are rost să trimit acea telegramă pentru că deja au trecut 7 zile şi banii sunt pe drum. Io îi explic cucoanei că destinatarului i s-a zis că banii nu vor mai fi trimişi înapoi pentru o amărâtă de confirmare sau luare la cunoştinţă. Degeaba! Banii se întorc acasă, conform cucoanei de la Iaşi. De, mai au şi banii câte-un dor.
Merge destinatarul din nou la Poştă şi îi explică povestea mea. La ei rămâne la fel, banii nu vor fi viraţi spre Iaşi, stau şi putrezesc în locul destinaţiei dacă eu nu trimit amărâta aia de telegrama cu numele corect! Să moară Bibi şi Veta în WC-ul din curtea vecinului dacă mai poţi înţelege ceva. Fiecare e pe legea lor!
Aşa că ieri merg din nou la Poştă. Spre surprinderea mea, dau de o duduie mult prea amabilă faţă de ce eram obişnuit. Îi explic şi ei povestea şi duduia rămâne blocată! “Stai să chem şefa de tură!” Amabilă, dar incompetentă! Vine şefa de tură. Explic şi ei povestea. Şi mă lămureşte din start. ”Ai chitanţa?” Anume, chitanţa ce am primit-o după ce am depus banii Cum e civilizat, am aruncat-o în primul coş de gunoi găsit în Podul Roş. “Fără chitanţă nu putem face nimic!” Mi-a stat faţa! Nu e o sumă mare, dar nu-s banii Poştei. Să mi dea mie înapoi sau să-i dea omului. Dar mă lămureşte şi şefa de tură că banii la destinaţie nu pot rămâne, ei după 10 zile (deşi, cu o zi în urmă mi s-a zis de 7 zile) revin de unde au plecat.
Ş-am plecat! Chitanţă nu, bani nu, la destinaţie cică vor rămâne acolo fără telegramă cu numele corect, la Iaşi mi se spune că tre să şez calm, să beu o gură de apă rece, banii mi primesc înapoi cel târziu luni.
Aştept ziua de luni. Voi merge din nou şi sper ca în sfârşit banii să revină în ale mele palme. Şi gata cu Poşta Română. Incompetenţa din această instituţie atinge cote alarmante! În plus, n-au şi ei un sistem electronic pus la punct, să afle unde draci de amiază ajung banii? Pentru ce s-au făcut coduri poştale pentru fiecare sat, cartier în parte? Pentru ce s-a inventat calculatorul, internetul, bazele de date, mailurile, programele specializate? Clar nu pentru Poşta Română! Dar-ar falimentul în voi!
Revin luni cu detalii. Până atunci, de Ziua Bărbatului să vă răcoriţi bine!

Am avut și eu de curând o fază aiurea cu poșta din Iași. Trebuia să primesc niște bani, doar că era cât pe ce să nu îi pot ridica din cauza funcționarei. Am tot insistat până m-a trimis la ghișeul reclamații, i-am explicat și lu tanti de acolo, care mi-a pus câteva întrebări în legătură cu cine mi-a trimis banii, de unde vin, câți sunt, etc.
Când a văzut că știu toate detaliile, i-a zis lu prima tanti să îmi dea banii.
Trebuie să te înarmezi cu multă răbdare când pășești pragul celor de la Poșta Română …
La omul meu n-a ţinut cu informaţiile, din cauza unei litere în minus nu vrea să-i dea banii şi basta!
Despre aceasta institutiune de Va(r)za a statului roman nu am decat cuvinte care seamna,de fapt sunt,niste invective.Dar zau ca le merita.Cu varf si indesat.
Maxim .. Imi pare rau pt tine saracul .. Poate data viitoare alege si destinatarul alta modalitate mai apropiata timpurilor in care traim
O saptamana minunata sa ai si asteptam vesti
N-am nicio vestă nouă. Era prea mare coada şi prea puţin timp de pierdut am.
Mulţam! La fel să-ţi fie şi ţie săptămâna!
Din pacate asa este la noi. Am avut o intamplare asemanatoare. Am primit prin Western Union bani, insa destinatarul nu a scris si cel de-al doilea nume de-al meu. M-am gandit ca Posta este mult mai aproape si voi scoate de acolo banii. As fi vrut eu… Cand am spus datele, doamna a inceput sa imi explice ca nu imi este trecut numele intreg, astfel nu voi putea scoate. In final am mers la banca si am scos banii, fara probleme.
Deci nu te enerva… o procedura lunga dar se va rezolva. Succes si multa rabdare, o sa ai nevoie.
Hehe ! Se vede treaba că n-ai avut de-a face cu Romtelecom ! Ăștia de la Poștă sunt amatori de două parale. Ăia de la Romtelecom sunt profesioniști adevărați. Am cerut desființarea IPTV, că aveam și Dolce și IPTV. Ne-au desființat Dolce ! Am cerut să-și repare greșeala și ne-au desființat și IPTV ! Am cerut să-și repare greșeala, dar am plătit TOT NOI rebranșarea la Dolce… Amănuntele sunt cu mult mai multe și mai dureros-enervante, dar e weekend și nu vreau să mi le reamintesc.
Am avut experienţe şi cu Romtelecom, nu chiar aşa dramatice, ba chiar unele comice. Cred că am mai scris pe aici că m-a sunat un operator de-al lor pe telefonul FIX de la Romtelecom să mă întrebe dacă funcţionează. A fost epocală faza.