Pavel 6 - Martie - 2012

Nu ştiu cum e la oraş, nu am stat niciodată la bârfă cu cineva crescut într-o urbă ca să aflu care e ritualul după care se decid care să fie contribuţia unuia sau a unei familii la o nuntă, dar la ţară ştiu sigur că există o mare problemă când se apropie ziua în care, pe lângă distracţia celebrării căsătoriei celor doi, vine şi momentul în care scosul banilor din buzunar e inevitabil.

Cat dau la nunta?” E intrebarea pe buzele omului. Pentru a avea răspuns la această întrebare omul de la ţară sună un prieten ce merge mai des la nunţi, ăla îi dă un preţ. Sună mama, e om mai în vârstă, ar trebui să ştie care-i sistemul de dat cu banul la o nuntă. Lămurit şi nu prea, mai apelează la un “dascăl”, căci am uitat cum îi zice celui de descântă mirii înainte de a porni spre biserică. Ăla îl lămureşte definitiv, sau nu, venind şi cu nişte idei de cadouri ca să fie treaba-treabă.

Omul nu e lămurit, dar a venit ziua nunţii. Cadou nu a luat, dar în buzunar strecoară cel puţin 200 de lei în plus faţă de media aritmetică ce i-a dat ca rezultat după ce a aflat diferite sume, şi bineîneţeles că socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea de la nuntă şi banul în plus niciodată nu va fi în plus. Nuntaşii cu stare ridică deseori preţul. Ntz! Ntz!

Dacă doi părinţi tre să meargă la o nuntă, e pe principiu: “ei au venit la nunta lu’ fi-miu?” Dacă nu, sistemul se închide, dă ca rezultat mulţimea vidă şi se clasează cazul. Foarte simplu!

 Foto

Categorii: de viata
Etichete: , , ,

8 Comentarii

  1. Sergiu says:

    nu combina nunta cu matematica… dispare tot chefu.

  2. Lucian M says:

    Un subiect vechi dar totodată actual. Am scris la un moment dat şi eu despre faza asta. Cu permisiunea ta, îţi dau un link http://www.lucianmustata.eu/nunta-ca-afacere/

  3. addicted says:

    Dai cat vezi ca se da. Daca nu se da, mai bine! :) ))

  4. Pato Basil says:

    interesant dar eu am o nunta la vara si cam cat m-am gandit eu sa dau cam pe acolo e :) )

  5. Andera Y says:

    De regula, atunci cand viitorii miri impart invitatiile, oamenii ii intreaba cat e meniu’. In functie de pretul meniului mai pui ceva in plus si asta e. La ora actuala, la o nunta de oameni normali (adica nici prea-prea nici foarte-foarte), meniu’ e undeva in jur de 300 – 400 lei aici incluzand bauturi si aranjamente. Un invitat ar trebui sa dea minim 500 lei pentru ca nunta sa iasa “pe plus”, dar, fiind perioada de criza, daca reusesti sa-ti scoti cheltuielile cu restaurantu’, esti deja fericit! Lumea a inceput sa dea exact cat e meniu’, ceea ce inseamna ca tu ca mire ramai in gaura cu toate celelalte cheltuieli pe care le-ai avut: incepand cu flori, verighete, bolduri pentru cocarde si terminand cu hainele. Si toate astea sunt o gramada de bani… :)

  6. Yamasha says:

    Cam asa se intampla in Romania..nunta e o afacere, profitabila sau nu. Nunta sor-mii e peste o luna, sa vedem ce va fi…

Lasa un raspuns


Brain UP your training