Ieri aveam de gând să desluşesc acilişa un mister. L-am amânat din lipsă de inspiraţie în plasarea cuvintelor. Azi, pentru că încă mi-s supărat pe meciul de aseară dintre Steaua şi Twente , am decis să dau frâu liber gândurilor, deşi sunt în unele din acele zile fără prea mare chef de ceva.

Aşadar… Acum ceva timp, când încă eram la mama acasă, mi-am adus aminte de o persoană pe care nu o mai văzusem de ceva timp. Am întrebat pe nu ştiu cine: “Oare mai e pe acasă? A plecat prin ţările calde?”. Pentru că orice om mai doarme, am adormit şi eu în acea noapte. Şi pentru că din când în când, în somnul meu mai apare câte un vis, am visat şi în acea noapte. Pe cine? Fix pe persoana de care întrebasem dacă e bine, sănătoasă. Ieşea de pe poartă şi mergea pe stradă. La care eu afirm: “Uite! E acasă!” În vis, ca o continuare a dilemei mele din viaţa reală.

Miercuri, gândul meu mai fugea după o anume persoană, în treacăt, din motive bineîntemeiate. Noaptea visai acea persoană. Iar în vis se făcea cum că ea conversă cu mine pe yahoo messenger. Vreţi ID-ul meu de mess? :p A doua zi, ieri de fapt, s-a făcut că am stat de vorbă fix cu persoana respectivă. Nu pe mess, ca-n vis, ci pe telefon că mesaje dă Cosmoteul câte vrem.

Acum, că tre să aibă o concluzie un astfel de articol, am constat conform unor studii pe propria persoană că gândurile dinaintea somnului se transformă în vis. Nu gândurile practic, persoanele la care ne gândim.

Cred că ar trebui să mă angajeze cercetătorii britanici. Să fac şi eu un ban de pe urma unor astfel de studii.