Nu renunț la blog

  Pavel        20 Octombrie, 2010

Nu acum.

Mă mai întreabă lumea de ce am așa puțini vizitatori pe blog dacă tot scriu așa des. Nu știu. Nu fac spam, la SEO mă pricep mult prea puțin, să-l optimizez… deja ajung la metafore. Eu fac tot posibilul, dar dacă atât sunteți aici, atât să fiți.

Blogul acesta e de suflet, e pentru că m-am obișnuit să-mi dau cu părerea zilnic. Nu pot renunța decât  dacă voi mai avea vreo supărare exagerată din nou, dar supărarea să fie serioasă și de durată, nu treziri de sentimente, poate neimportante, dar semnificative pentru mentalul meu mult prea slab în ultima perioadă.

Nu pot renunța la el din proprie  inițiativă pentru că prin el am cunoscut oameni faini, senzaționali, ce m-au făcut să mă simt om, oameni cu care pierd ore întregi la bere, ore întregi mă bucur de vorbele lor pe mess ( eu cel care nu înțelegeam ce poți vorbi așa mult pe messenger, cu oamenii deștepți ai ce) și chiar am stat, eu cel ce se plictisește când vorbește la telefon, ba chiar am și adormit vorbind la telefon, minute bune la telefon cu drag și deloc forțat. Mi-am făcut cei mai buni prieteni. Dacă nu-s prieteni, amici sigur îmi sunt.

Nu pot renunța la el pentru că vreau să știți când mai fac o băută nebunească, când mai e un blogmeet cu mulți oameni interesanți, când se mai adună lumea la un fotbal (oficial), când mai pornesc ceva nou pe internet sau pur și simplu, să-mi mai dau cu părerea de tot ce mă supără, politică, religie, oameni, facultate și putem continua șirul, dar se umple degeaba pagina.

Știu că am primit întrebări de la bloggeri ce au mai mult succes cu blogul lor, iar ca răspuns  trebuia să fie o părere a mea cu ceea ce ar trebui să îmbunătățească ei, ce ar trebui să adauge, ce să scoată și așa mai până în colo. Știu că mi s-a zis că scriu excelent, și nu de la oricine, mi s-a mai zis că scriu cu umor, ironic și incisiv în același timp, și cică asta chiar ar fi o calitate. Mi s-a cerut să scriu pe diferite bloguri, pe unele chiar mai scriu, rar, dar asta e, nu-s un geniu al literaturii să scot pe bandă rulantă, nu cărți, ci articole, articole bune, normal.

Colegii de la facultate se trezesc în timpul cursurilor să mă întrebe dacă blogul de la status e al meu. Mă uimesc când îmi zic că scriu fain. Și mai mult mă miră faptul că pot să stea să citească un articol și să râdă sau să mă laude pe mess. Vă zic că au stat și zeci de minute pe el? 😀 Da bre, vă mulțămesc și vouă de interes. Alții râdeau de mine când le ziceam că scriu. Chiar și pe un amărât de blog. Chioru, nu te-am uitat. Pistolul l-a tâmplă ți-l pun. Fu o glumă.

Știu că în ultima perioadă  nu mai prind nici suta de unici pe blog într-o zi, dar ce vină am eu că unii și-au pierdut interesul pentru amărâtul ăsta de blog? Dacă nu am mai stat noi la taclale aici, atunci, cine mai stă de vorbă cu voi și crează un chat involunar pe blogul lui? Probabil mai sunt, dar știu că eu așa am dorit, așa am făcut, n-am copiat pe nimeni.

N-am copiat pe nimeni nici după stil, nici articole. Nu am dat cu copy/paste cred că nici un paragraf din altă parte pe blogul ăsta. Am avut idei de un articol, am scris, nu am avut idei, am pus o melodie ca să nu intrați chiar degeaba pe acest blog. Și măcar știam sigur că melodia aia va încânta pe cineva. Nu, Yana? 😀

Știu că nu scriu senzațional, poate că nici bine. M-am resemnat cu ideea că acest blog nu va avea niciodată succes, dar atâta vreme cât există o persoană interesată să citească aici două rânduri într-o zi, acest blog va rămâne online. Normal, dacă nu mă supăr până la extrem și pun lacătul pe el și-l sudez.

Așa… multe-am zis, multe mai aveam. Poate că voi scrie și mai rar aici, pentru că vreau ca noul meu blog, colectiv, să prindă formă, să  se conturez o imagine de fundal pentru el, să aduc oameni și să țin oameni cu ochii pe el. Niciodată-n bară, în el sper că va fi mai bun ca acesta.

Numai de bine să auzim, dragilor!